În perioada 5-7 iunie curent, a avut loc seminarul-training „Evaluarea externă în vederea acreditării programelor de formare profesională” în cadrul căruia 23 de cadre manageriale ale Centrului de Excelenţă în Informatică şi Tehnologii Informaţionale (CEITI) au fost formați de către reprezentanții Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) cu privire la redactarea Rapoartelor de autoevaluare.

Extrasele din deciziile Consiliului de Conducere al ANACEC cu referire la activitatea Consiliilor Știinţifice Specializate (CȘS), aprobate în data de 11.05.2018 și 25.05.2018, precum și notele informative la tezele examinate, vor fi eliberate reprezentanților oficiali (secretari științifici, directori de Școli doctorale, prorectori pentru activitatea ştiinţifică) ale instituțiilor în cadrul cărora urmează să activeze CȘS în ziua de luni, 4 iunie 2018, de la 10:00 la 12:00, biroul 205, sediul ANACEC (șos. Hîncești, 38A).

Pe data de 23 mai curent, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, în persoana preşedintelui ANACEC Andrei Chiciuc, a semnat o convenție de parteneriat cu Inspectoratul Național de Patrulare, în persoana şefului INP, comisar şef, Livii Baziuc, în vederea promovării activităţilor de asigurare şi dezvoltare a calităţii în procesul de instruire a conducătorilor de autovehicule, dar şi în vederea realizării obiectivelor Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1214 din 27.12.2010.

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare anunță organizarea formărilor pentru reprezentanții instituțiilor de învățământ profesional tehnic, care se regăsesc în anexa nr. 2 a ordinului Ministerului Educației 1228 din 22.12.2015, în vederea redactării raportului de autoevaluare.

În scopul asigurării unei bune organizări a evaluărilor în vederea autorizării provizorii/acreditării programelor de studii din cadrul Instituțiilor de învățământ profesional tehnic, care se regăsesc în anexa nr. 2 a ord. ME nr. 1228 din 22.12.2015, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) solicită expedierea în adresa sa până la 31 mai 2018, a unei cereri de programare, care va include și date cu referire la:

În data de 26 martie, la Chișinău a avut loc lansarea oficială a Agenţiei Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare și decernarea premiilor „Cristalul Calității” instituțiilor de învățământ și persoanelor care au contribuit la promovarea culturii calității în învățământul din Republica Moldova. Evenimentul a marcat transferul de la Agenţia Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP) la Agenţia Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) prin absorbția Inspectoratului Școlar Național și Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare.