Vă invităm să-l cunoașteți pe cel care a contribuit și continuă să pună umărul la promovarea culturii calității - profesorul universitar Petru Todos.

În toate posturile ce i-au fost încredințate, a contribuit activ la perfecționarea procesului educațional, orientat spre pregătirea inginerilor de înaltă calificare. A efectuat un șir de cercetări științifice valoroase, care s-au materializat în 112 articole şi rapoarte ştiinţifice, 12 manuale şi monografii și 5 brevete. Este unul dintre inițiatorii promovării relațiilor frățești de colaborare cu instituțiile de profil din România și alte țări.

Profesorul Petru Todos s-a născut pe 26 decembrie 1942, în localitatea Andruşul de Sus, județul Cahul, România Mare. În 1959, se înscrie la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Inginerie, iar în 1964 absolvă Facultatea de Electrotehnică în cadrul Institutului Politehnic din Chișinău, recent fondat, obținând calificarea de inginer electromecanic, specializarea „Maşini şi aparate electrice”, iar în anii 1968-1971 face studii doctorale la zi în cadrul Institutului Energetic din Moscova, Rusia, unde în 1972 susține teza de doctor în științe tehnice. După o scurtă activitate conform repartizării unionale într-o companie de profil din orașul Riga, Letonia, tânărul inginer, Petru Todos revine în Moldova legându-și destinul de Politehnica din Chișinău, ulterior Universitatea Tehnică a Moldovei, în special de Facultatea de Energetică, parcurgând de-a lungul unui jumate de secol o carieră profesională fructuoasă.

În perioada 1966-1968 și 1972-1974, este angajat în calitate de asistent universitar, iar în 1975-1993 - conferențiar universitar și din anul 1993 - profesor universitar la FEIE, profesor la filiera francofonă „Techologies Alimentaires”. Se implică activ în organizarea procesului didactic în calitate de prodecan (1974-1980), șef al catedrelor Acționări electrice şi electrificarea agriculturii (1980-1986) și Electromecanică (1990-1993), iar din 1993 și până în anul 2016, activează ca prim-prorector al UTM.

1. Domnule Petru Todos, cine v-a îndrumat sau, mai bine zis, ce v-a motivat să alegeți anume această specialitate - Electrotehnica?

În vara anului 1959, care a fost foarte, foarte demult, terminasem pe atunci zece clase și era pusă problema - unde merg la studii. Aveam câteva opțiuni: fizica sau matematica, Universitatea de Stat din Moldova sau să merg la studii în orașul Bălți… alte soluții nu prea erau. Într-un final, în perioada sesiunilor, apare un emisar de la Ministerul Educației, care ne-a înștiințat că, uite, la Universitatea de Stat din Moldova se deschid câteva specialități noi. Una dintre ele era Electromecanica, mai bine zis, Electrificarea, a doua era Automatica și a treia - Construcții. Pe atunci, se făcea electrificarea întregii țări și, evident, toți erau încântați și curioși de posibilitățile electromecanicii, inclusiv și eu. Până astăzi încă nu m-am descurajat nicio clipă de alegerea pe care am făcut-o atunci. Am fost prima promoție care am învățat în cadrul USM, după care aceste specialități inginerești au servit drept bază la înființarea Universității Tehnice a Moldovei, care inițial a fost numită - Institutul Politehnic din Chișinău.

2. Ce v-a determinat ca după o scurtă activitate conform repartizării unionale într-o companie de profil din orașul Riga, Letonia să reveniți în Moldova?

(Zâmbește). Dragostea de Patrie, de familie și de prieteni. Chiar dacă am cele mai frumoase amintiri despre țările baltice, în special Riga, acolo unde am activat în cadrul unei companii constructoare de echipament electrotehnic, totuși Patria este Patrie... (zâmbește).

3. Dacă aţi da timpul înapoi și ați fi din nou la început de drum, ce decizii aţi lua? Aţi alege aceeași profesie?

Cred că da. În primul rând, electricitatea este baza inclusiv și a echipamentului informațional și a tot ceea ce ține de progresul actual. Fără electrotehnică noi nu am fi ajuns nici într-un caz la nivelul de dezvoltare a tehnicii și, în general, a civilizației de astăzi.

4. Aveţi un palmares impresionant de premii obţinute pe parcursul activității Dvs. Care este secretul?

Marele secret este munca direcționată. Atunci când muncești, știi ce îți dorești, muncești nu în zadar, dar muncești pentru a atinge un scop anume. Întotdeauna am încercat să-mi determin problemele de studii sau cele de cercetare, care să corespundă nevoilor actuale, fie direcționate spre învățământ, fie spre tehnică.

5. Cunoaștem că ați dat viață multor proiecte și ați contribuit și în cadrul multor altor  proiecte. Care sunt acestea și, respectiv, sunteți Dvs. mulțumit de parcursul lor?

Aici probabil va trebui să divizez activitatea mea în două perioade și anume: perioada de până la 1991 și perioadă de după 1991. În prima perioadă am fost parte în cadrul unor proiecte de cercetări cu complexul militar, cu mari întreprinderi, unde am elaborat sisteme electromecanice și, cât n-ar fi de straniu, dar pentru aparate submersibile, batiscafuri, ... pentru o tehnică pur și simplu grozavă. Unele utilaje nu și-au pierdut actualitatea nici până astăzi, iar câțiva colegi din Rusia mereu apelează pentru a se consulta în anumite situații.

Și a doua perioadă după 1991, când a trebuit de urgență să rezolvăm probleme mult mai grave ce țin de învățământ și anume, a trebuit să soluționăm prolema trecerii de la limba de predare rusă, la limba română, la care trebuia să creăm manuale, indicații de laborator… practic, am început tot lucrul de la zero. Fiind deja în postura de șef catedră, iar din 1993 am trecut în postura de prim-prorector responsabil de studii și, evident, responsabilitățile mele erau axate pe procesul de învățământ. După ‘96, la insistența Universității Tehnice a Moldovei, am aderat la proiectele Tempus care s-a soldat cu elaborarea unui ghid de indicatori și proceduri de evaluare a programelor de învățământ ale universităților din țara noastră. După care am început un proiect național dedicat totalmente asigurării calității, de unde a și pornit dezvoltarea conceptului de asigurare a calității în învățământul superior din Republica Molodva, elaborarea primelor documente care țin de asigurarea calității, elaborarea manualului și a procedurilor de asigurarea a calității.

La insistența universităților și, în deosebi, a Universității Tehnice a Moldovei, a fost aprobată legea cu privire la acreditare, instituționalizat Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a Instituţiilor de Învăţămînt, iar în anul 2000 începe acreditarea universităților. Dar, după o scurtă perioadă de activitate, care a durat doar trei ani, această instituție se desființează. Însă mă bucur că astăzi, în 2017, activează o astfel de agenție - ANACIP, a cărei principii de creare și de activitate sunt conform așteptărilor instituțiilor de învățământ superior și a partenerilor acestora. O agenție creată în conformitate cu standardele europene și anume, independență, ducând responsabilitatea evaluării externe a calității.

6. Ați putea să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera dumneavoastră?

Am foarte multe momente pozitive. Cea mai mare bucurie o încerci atunci când mergi pe stradă sau când te afli într-un centru raional sau într-un aeroport și trece cineva, poate nu prea cunoscut, și zice: „- Bună ziua, domn’ profesor! Dumneavoastră nu vă amintiți cumva de mine?” (Zâmbește.) Pentru mine, acesta este un moment de mare bucurie și satisfacție sufletească. Iar un moment dificil, des întâlnit, este atunci când nu găsești înțelegere din partea colegilor… fiind pus în situații nu tocmai plăcute.

7. Cum a fost perioada în care ați activat în calitate de prim-prorector al Universității Tehnice a Moldovei?

A fost o perioadă foarte îndelungată - 23 de ani de activitate, într-un timp nu prea ușor din istoria învățământului din Republica Moldova, pentru că trebuia să facem totul practic de la început, să asigurăm învățământul în limba română și să dezvoltăm parteneriate cu România și alte țări europene pentru a ne încadra în învățământul european. O perioadă în care era distrusă industria și tot ce era legat de inginerie. Atunci când trebuia să luptăm, să convingem lumea că astăzi nu este industrie, nu este inginerie, mâine neapărat va fi și, slavă Domnului, am trecut cu succes peste aceste momente dificile.

Treptat am asigurat aderarea la Procesul de la Bologna, trecând la sistemul de licență și masterat. De asemenea, am instituit în universitate un program de asigurare a calității, care a fost un mare plus. Iar pregătirea cadrelor didactice a fost una dintre preocupările noastre foarte serioase, fiindcă anume în acești ani s-a făcut schimbul generațiilor, în care cei ajunși la vârsta de pensionare, trebuiau să fie înlocuiți cu tineri specialiști. Dar, precum probabil știți, în învățământ salariile sunt foarte modeste și e foarte greu să atragi pe cineva în învățământ și, cu atât mai mult, să-l pregătești să aibă titlul de doctor, să obțină un titlu didactico-științific de conferențiar, profesor. Au fost probleme foarte complicate, pe care împreună cu echipa am reușit să le rezolvăm.

8. De-a lungul anilor ați cunoscut numeroase generaţii de studenți. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?

Sunt mii de absolvenți cu care pot să mă mândresc. Să începem cu o bună jumătate dintre profesorii care astăzi lucrează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei, în mod special, la Facultatea Energetică și Inginerie Electrică, pentru că majoritatea mi-au fost studenți. Mi-e greu să evidențiez pe cineva anume, deoarece mă tem să nu-i supăr pe ceilalți.

9. În ceea ce priveşte relaţia profesor-student, ce ne-aţi putea spune cu referire la generaţiile actuale? Observaţi schimbări din punct de vedere al mentalităţii şi disciplinei?

Aici întotdeauna apar discuții, mai ales, între colegii din generația mea. Adesea îi auzim zicând că: Noi am fost mult mai disciplinați, noi aveam o atitudine mult mai serioasă  față de învățătură, iar studenții de astăzi sunt mai puțin disciplinați…” și așa mai departe. La care eu încerc întotdeauna să le spun: „Eu știu că dumneata ai fost un foarte bun și disciplinat student, dar adu-ți aminte de ceilalți.” Avem o generație de tineri foarte buni, dacă și undeva calitatea nu este cea care s-ar cuveni, asta e vina noastră, a profesorilor, pentru că nu întotdeauna știm a-i mobiliza, a-i motiva și nu prea vrem să-i cunoaștem și să aflăm greutățile cu care se confruntă. Dacă generația noastră se gândea că: Iată, obțin diploma de inginer și urmează un salariu bine stabilit, și timp de 7-8 ani voi avea și un apartament... Cu regret, absolvenții de astăzi nu au aceste garanții, fiind nevoiți să dea mult din coate.

10. În viziunea Dvs., ce necesită a fi schimbat sau implementat pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţământ actual?

N-aș fi vrut, dar sunt nevoit să spun: Pentru a asigura o bază foarte solidă, învățământul trebuie finanțat și, în primul rând, cadrele didactice trebuie finanțate decent. Înainte, cei mai buni rămâneau să predea în universitate, astăzi, cu regret, nu este la fel, pentru că cei mai buni sunt „vânați” încă din anul II de studii, cu un salariu minim de 300-500 de euro, încă fiind student și, evident, că tânărul va pleca acolo unde este oferta mai mare.

11. Ce le-aţi sugera profesorilor și tinerei generații din ziua de azi?

Să iubească studenții. Să lucreze cu studenții ca și cum ar fi copiii lor și atunci vor fi cele mai frumoase rezultate. Iar studenții să nu piardă timpul în zadar, ci întotdeauna să se gândească cum să atingă la acele culmi la care își doresc să ajungă.

12. Ați contribuit la dezvoltarea ANACIP prin intermediul formării cadrelor didactice în asigurarea calității, precum și în numeroase alte proiecte?

Mă bucur în primul rând că s-a reușit crearea Agenției. ANACIP avansează, a făcut deja primii pași sănătoși. Multora nu le convine să fie evaluați, puși la aceiași masă cu celelalte universități de stat, cu tradiții, cu adevărată calitate și întotdeauna aceștia vor încerca să pună bețe în roate. Dar Agenția este și sunt ferm convins că ea va fi, de altfel, noi, cei din învățământul superior din Republica Moldova, vom fi scoși în afara circuitului european - aceasta fără o agenție de asigurare a calității.

Cei din Spania, să zicem, cunosc învățământul din țara noastră, dar îl recunosc atunci când au certificatul respectiv de calitate – certificat de acreditare eliberat de o instituție ce activează în conformitate cu standardele europene. Acum foarte des studenții noștri vin și cer acel certificat care confirmă că universitatea a fost acreditată și de cine, pentru a se recunoaște diploma de studii a studenților noștri peste hotare, cum ar fi: Islanda, Statele Unite ale Americii, Canada, etc.

13. Cunoaștem, de asemenea, că ați fost implicat în evaluările ANACIP în calitate de expert. Cum a fost această experiență și cum apreciați Metodologia și indicatorii de performanță?

A fi evaluator la ANACIP este o responsabilitate foarte mare. Evident că universitățile tind să prezinte programele la un nivel foarte bun, să arate foarte bine acolo unde nu e prea bine. Astfel, un expert trebuie să fie foarte și foarte atent de a da o apreciere, indiferent de emoțiile celor care sunt evaluați și a celor care evaluiază. De asemenea, evaluatorul trebuie să fie foarte onest și să nu meargă la nicio provocare. Pentru o evaluare obiectivă, este necesar să pătrunzi în esență și să vezi nu numai ceea ce se scrie în raport, dar și foarte multe lucruri care stau undeva în spate.

Sunt astăzi mari maieștri în a scrie rapoarte în versuri, neavând prea multă materie la bază și sunt alții care scriu mult mai modest, dar în spate au foarte mult lucru și foarte bune calități ale procesului de învățământ. Lumea este foarte agitată și, adesea, orice observație o iau cu răutate, dar și expertul când merge în instituții, trebuie să fie un specialist care poate să dea niște sfaturi, să ajute procesul de învățământ a instituției date.

Împreună cu domnul Chiciuc, am lucrat la Metodologia de evaluare și indicatorii de performanță, care au fost elaborați încă din anul 2008, dar evident că agenția i-a reactualizat, ajustându-i la realitățile de astăzi din sistemul educațional. Sigur că aceștia corespund cerințelor și tendințelor actuale, dar eu cred că unii indicatorii ar trebui să-i mai revedem, deoarece în unele cazuri condițiile sunt prea dure și, practic, universitățile sunt în dificultate să-i atingă nivelul. Înainte de a face acreditarea, este necesar de analizat acel aspect, în care dacă 99% dintre universități nu pot atinge un anumit obiectiv, atunci acel obiectiv să fie un standard de perspectivă spre care să tindem.

Domnule Petru Todos, ANACIP vă mulțumește pentru interviul oferit!