Duminică, 26 mai curent, la Palatul Copiilor din Iași s-a desfășurat festivitatea de premiere a elevilor învingători ai Concursului Internațional de Creație Literară „Universul Cuvintelor” – ediția a IV-a. Concursul s-a organizat la inițiativa Asociației „Universul Prieteniei”, Iași, având ca scop promovarea elevilor cu preocupări literare. Ca partener și promotor al proiectului, ANACEC a participat la acest eveniment, fiind reprezentată de dna Tamara Tonu, șef secție în cadrul Direcției Evaluare Învățământ General.

În cadrul festivității de premiere, moderată de către doamna Rodica Rodean, președinta Asociației „Universul Prieteniei”, Iași, a fost lansată cartea „Doamna noastră limbă românească” - antologia concursului, iar elevii premianți au lecturat din lucrările trimise la concurs.

Elevii și profesorii din Republica Moldova au fost deosebit de receptivi la tema concursului, numărul participanților fiind neașteptat de mare. Cele mai bune lucrări, 21 la număr, au fost incluse în antologie, iar autorii lor au obținut diplome și cartea lansată. Alături de concurenții din România și Republica Moldova, în această competiție școlară s-au mai încadrat elevi din Ucraina, Spania, Belgia și Grecia.

Concursul a oferit elevilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele culturale și civice și de a-și face cunoscute creațiile literare în spațiul românesc.