Consiliul de Conducere al ANACIP, în cadrul ședinței din 30.09.2016, a examinat subiectul evaluării externe a calității unităților de instruire în domeniul transportului rutier și a programelor de studii ale acestora în vederea acreditării.

În urma examinării subiectului enunțat, precum și a calității dosarelor depuse spre evaluarea externă, Consiliul de Conducere al ANACIP a constatat că majoritatea absolută a unităților de instruire în domeniul transportului rutier și, în special, a celor cu pregătirea la mai multe categorii de autovehicule cu filialele în raioane, nu a prezentat până la data de 26.09.2016 dosarele pentru evaluarea externă a calității în vederea acreditării programelor lor de studii.

În cadrul ședinței Consiliului de Conducere al ANACIP din 30.09.2016, au fost examinate solicitările Nr. 01-04-144/VBM din 29.06.2016 a prim-ministrului Pavel FILIP și Nr. 03/15-856 din 19.09.2016 a ministrului Corina FUSU privind inițierea procedurii de evaluare externă a calităţii în vederea acreditării programului de studii superioare de licență în domeniul general de studii 14. Științe ale Educației”.

Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional (ANACIP), la solicitarea Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Educației, anunță inițierea în regim prioritar a procedurii de evaluare externă a calității în vederea acreditării programelor de studii din domeniul de formare profesională „14 Științe ale Educației”. Această solicitare vine în contextul problemelor abordate de către reprezentanții oficiilor locale de specialitate în domeniul învățământului privind: calitatea formării inițiale a cadrelor didactice, calitatea și accesul limitat la programe inovative de formare continuă, aprofundarea crizei în sensul asigurării cu cadre didactice a instituțiilor de învățământ general din mediul rural și necesitatea ralierii la prevederile Codului Educației privind calificarea minimă a cadrelor didactice.

Pe data de 20 mai 2016, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP) a semnat un acord de cooperare cu Agenția Germană de Asigurare a Calității (AQAS), în domeniul evaluării calității și acreditării în învățământul superior. Din partea ANACIP acordul a fost semnat de către președintele acesteia, Andrei Chiciuc, iar din partea AQAS, acordul a fost semnat de către directorul agenției, Doris Herrmann.       

În perioada 10-14 mai 2016, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional şi membrii Consiliului de Conducere ANACIP au efectuat o vizită de studiu la ARACIP și ARACIS, instituţii omoloage din România. Această activitate s-a desfăşurat cu sprijinul Guvernului României şi al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare, în cadrul componentei de asigurare a calităţii proiectului Parteneriate pentru calitatea şi relevanţa învăţământului profesional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova”.

Miercuri, 13 aprilie 2016, în cadrul ședinței Guvernului a fost aprobată Metodologia de evaluare externă a calităţii în vederea autorizării de funcţionare provizorie şi acreditării programelor de studii și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, superior și de formare continuă, elaborată de către Agenţia Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional, în conformitate cu prevederile Codului Educației. Prin implementarea Metodologiei, ANACIP va contribui la realizarea politicilor statului în domeniul asigurării calității serviciilor educaționale, contribuind la sporirea credibilității învățământului profesional național pe plan internaţional și pregătirea specialiștilor calificați, în corespundere cu standardele europene.

În scopul respectării prevederilor Codului Educației ce reglementează procedura de evaluare externă a calității, în speță articolul 113, alin.(4), „evaluarea externă a calităţii în învăţămîntul superior este realizată de către ANACIP sau o altă agenţie de evaluare a calităţii, înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţămîntul Superior”, art. 114, alin. (7) „evaluarea externă în vederea autorizării de funcţionare provizorie sau acreditării se declanşează şi se desfăşoară conform metodologiilor elaborate de ANACIP şi aprobate de Guvern” și art.114 alin. (10) „decizia cu privire la autorizarea de funcţionare provizorie, la acreditare, neacreditare sau la retragerea dreptului de activitate a unei instituţii de învăţămînt superior sau de organizare a unui program de studii se adoptă de Guvern la propunerea Ministerului Educaţiei, în baza rezultatelor evaluării efectuate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional”, Consiliul de Conducere al ANACIP a decis următoarele:

Cu peste 35 de ani de experienţă în domeniul învăţământului, premiantă a Ordinului Gloria Muncii – Elena Muraru, ex-prorector responsabil de activitatea didactică la Universitatea de Stat din Moldova, acum şefa Secţiei Formare Continuă în cadrul Universităţii, ne împărtăşeşte viziunea sa despre calitatea învăţământului superior din Republica Moldova şi nu numai.